fbpx

Consiliul Local Sector 2

În aprilie 2016, Uniunea Salvați România (pe atunci Uniunea Salvați Bucureștiul) a obținut un scor neașteptat pe București – 30,52% pentru Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Bucureștiului. În Sectorul 2, USB a avut un scor care i-a permis trimiterea a cinci consilieri in Consiliul Local Sector 2.

Consilierii noștri lucrează pentru dumneavoastră și încearcă să demonteze un sistem învechit bazat pe mica înțelegere și avantaje proprii. În această pagină găsiți lista cu consilierii USR Sector 2, comunicatele de presă emise de ei și, nu în ultimul rând, proiectele depuse de consilierii noștri și cele aprobate.

Program de audiențe

Începând cu 24.08.2016, consilierii USR Filiala Sector 2 vă aşteaptă, în fiecare miercuri între orele 17-19, la sala de audienţe de la parterul primăriei Sectorului 2 (cea folosită şi de primarul sectorului 2).

Adresa Primăriei Sector 2: Str. Chiristigiilor nr. 11-13 (Obor)

Vă rugăm să ne contactaţi înainte, prin email la s2[at]usr.ro sau prin mesaje pe pagina Facebook a filialei, pentru a putea face o mică programare.

Noutăți, știri, evenimente

Ordine de zi + Înregistrare ședință extraordinară din 13.11.2017 a CLS 2

ora 16 – etajul 3, Sala Ion Luca Caragiale din sediul Primăriei Sectorului 2 – Str. Chiristigiilor nr.11-13
21 proiecte în total (doar 20 de proiecte prezentate împreună cu ordinea de zi)
8 proiect -> comisia învățământ, cultură, sport
9 proiecte -> comisia juridică
6 proiecte -> comisia buget

Programul comisiilor de specialitate:
– joi (09.11) ora 15 -> comisia buget
– vineri (10.11) ora 10 -> comisia juridică
– vineri (10.11) ora 11 -> comisia ecologie
– vineri (10.11) ora 13 -> comisia învățământ, cultură, sport

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/11/00-ORDINE-DE-ZI-COMISII-CLS2-1.pdf” title=”00-ordine-de-zi-comisii-cls2″]

***

Comunicat de presă USR Sect 2 – Primăria Sectorului 2 tergiversează inexplicabil organizarea licitației pentru servicii de salubritate în detrimentul cetățenilor

logo-usr16-flag
Comunicat de presă – 16 octombrie 2017

Primăria Sectorului 2 tergiversează inexplicabil organizarea licitației pentru servicii de salubritate în detrimentul cetățenilor

– Contractul curent a fost semnat acum 18 ani, iar o nouă licitație ar fi trebuit organizată încă din 2004
– Conform discuțiilor cu cetățenii, a rezultat că principala problemă a sectorului 2 este curățenia precară realizată de Supercom S.A.
– Consilierii USR Sector 2 au făcut demersuri pentru deblocarea situației și organizarea licitației

Consilierii Uniunii Salvați România din cadrul Consiliului Local Sector 2 semnalează o situație de încălcare a legii în cadrul Primăriei Sector 2. Primăria Sectorului 2 tergiversează cu bună știință punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului Concurenței din 2009 care obligă Primăria să organizeze o licitație publică pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare. În paralel, în cadrul documentului “Strategie Locală de Dezvoltare Durabilă” se observă că salubritatea este principala problemă invocată de cetățenii din Sectorul 2.

Puțină istorie:

Contractul curent, cu Supercom S.A., pentru servicii de salubrizare în Sectorul 2, a fost semnat la data de 25 octombrie 1999 de către Primăria Municipiului București, cu o valabilitate de 5 ani.

Prin decizia nr. 58 din 13 noiembrie 2009 Consiliul Concurenței a solicitat organizarea unei licitații publice, în condițiile în care, prin prelungirea contractului după 2004, societatea contractantă era avantajată și, implicit, era împiedicată concurența și încălcată legea în vigoare.

În 14 ianuarie 2010 Consiliul Local Sector 2 și Primăria Sector 2 au solicitat în instanță anularea deciziei Consiliului Concurenței, însă în 28 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig de cauză Consiliului Concurenței, menţinând ca obligaţie a Consiliului Local Sector 2 şi a Primăriei organizarea unei licitaţii pentru atribuirea contractului de salubritate.

Întrucât nici Consiliul Local Sector 2 şi nici Primăria Sectorului 2 nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale impuse prin decizia nr. 58/2009, Consiliul Concurenţei le-a acţionat în instanţă, proces ale cărui ultime termene se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 6228/2/2010*.

În 2017, contractul de salubritate semnat în 1999 produce încă efecte, situație care încalcă flagrant legea și alimentează nemulțumirile cetățenilor din sector, vădit deranjați de calitatea slabă a serviciilor prestate de firma de salubritate, precum şi de preţul serviciilor obţinut prin negocieri oculte în locul unei licitaţii transparente şi organizate în mod legal.

Soluțiile propuse de consilierii USR sector 2:

Consilierii USR sector 2, prin liderul de grup, domnul Adrian Alexandru, au depus două proiecte de hotărâre pentru clarificarea situației.
1. Primul se referă la la retragerea recursului Consiliului Local Sector 2 din 18.07.2016, în dosarul 6228/2/2010*, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se putea demara activitățile necesare organizării unei licitații pentru servicii de salubritate, așa cum cere legea.

2. Al doilea constă în caietul de sarcini care să fundamenteze organizarea unei licitații pentru serviciul de salubritate.

Adrian Alexandru, liderul grupului de consilieri USR Sector 2, a declarat: “Este imperativ să deblocăm această situație și să asigurăm servicii de salubritate de calitate locuitorilor Sectorului 2, precum și respectarea legii, lucruri care nu se întâmplă în prezent. Este inacceptabil ca serviciile de salubritate, un contract de 23-25 milioane de euro/an, să fie în continuare atribuite fără licitație publică, prin semnarea de acte adiţionale nelegale. În aceeași situație se află și deszăpezirea, în valoare de 4 milioane de euro/an. Dezăpezirea este realizată tot de firma de salubritate Supercom, şi tot fără licitație. Eu și colegii mei din USR Sector 2 sperăm ca la următoarea ședință a Consiliului Local Sector 2 să obținem acordul colegilor consilieri pentru aprobarea acestor hotărâri, spre binele cetățenilor din sector. Sperăm că nu suntem singurii care reprezintă cu adevărat interesele locuitorilor Sectorului 2.”

Odată cu depunerea noilor proiecte, numărul total al inițiativelor consilierilor USR din cadrul Consiliului Local Sector 2 a ajuns la 15, dintre care 3 au fost aprobate. Puteți afla mai multe despre toate proiectele propuse de USR Sector 2 pe pagina filialei, https://sector2.usr.ro/proiecte-de-hotarare-cl-2/.

Pentru informații suplimentare contactați biroul de presă USR Sector 2
s2[at]usr.ro

15 Proiect – vizând campania de informare privind traficul transnațional de organe, adresată în special persoanelor cu vulnerabilități

Proiectul a primit nr.de înregistrare 92597/06.10.2017

 

Articolul 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice persoană are dreptul la integritate fizică. Mai mult, Carta prevede interzicerea utilizării corpului uman şi a părţilor sale ca sursă de profit şi interzicerea traficului de fiinţe umane. În cadrul fenomenului general de trafic cu fiinţe umane, traficul în scopul prelevării de organe constituie o încălcare gravă a libertăţii şi integrităţii fizice a victimelor.

 

În decursul fiecărui an, au loc schimburi de organe între statele membre UE. Totuşi, numărul de organe care fac obiectul schimburilor reprezintă doar un mic procent din numărul total de organe folosite pentru transplanturi în cadrul UE, excepţie făcând acele sectoare reglementate de acorduri internaţionale (Eurotransplant), în cadrul cărora organele obţinute în urma schimburilor reprezintă până la 20% din totalul transplanturilor de organe. De asemenea, în fiecare an, un anumit număr de cetăţeni UE sunt supuşi unui transplant într-un alt stat membru decât cel de origine. Se pare că această practică de a beneficia de un transplant într-un alt stat cu o rată de donare mai ridicată decât în ţara de origine ia tot mai mult avânt. Cu toate acestea, cerinţele legale privind calitatea şi siguranţa variază de la un stat la altul. În acest context, garantarea unui nivel ridicat de protecţie a pacienţilor în întreaga Europă reprezintă o prioritate.

 

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/10/Proiect-campanie-de-informare-privind-traficul-transnaţional-de-organe-fara-anexe.pdf” title=”proiect-campanie-de-informare-privind-traficul-transnational-de-organe-fara-anexe”]

10 priorități pentru USR S2

1 Publicarea dispozițiilor primar sector 2
2 Publicarea tuturor plăților/contractelor făcute de instituțiile din subordinea primarului
3 Program de seara și sâmbăta la DVBLS2
4 Simplificare plată impozite locale prin internet
5 Simplificare înregistrare transfer proprietate autovehicul
6 Un ha de parc prin achiziție de pe piață
7 Inventarierea cladirilor proprietate publică care necesită consolidare
8 Sistematizarea informațiilor privitoare la reabilitarea termică
9 Organizarea unei licitații de salubritate
10 Echilibrarea bugetului local

Ordine de zi + Înregistrare ședință ordinară (nr.9) din 02.10.2017 a CLS 2

ora 16 – etajul 3, Sala Ion Luca Caragiale din sediul Primăriei Sectorului 2 – Str. Chiristigiilor nr.11-13
33 proiecte în total (doar 26 de proiecte prezentate împreună cu ordinea de zi)
1 proiect -> comisia învățământ, cultură, sport
10 proiecte -> comisia urbanism
9 proiecte -> comisia juridică
1 proiect -> comisia socială
11 proiecte -> comisia buget
1 proiect -> comisia transparență

Programul comisiilor de specialitate:
– marți (26.09) -> comisia învățământ, cultură, sport
– miercuri (27.09) 16:00 -> comisia urbanism
– miercuri (27.09) 16:30 -> comisia comerț
– miercuri (27.09) 17:00 -> comisia juridică -> luni (02.10) 15:00
– joi (28.09) 14:30 -> comisia socială
– joi (28.09) 16:00 -> comisia buget
– vineri (29.09) 16:00 -> comisia transparență

 

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/00-Ordine-de-zi-sedinta-ordinara-02.10.2017-ora-16.00.pdf” title=”00-ordine-de-zi-sedinta-ordinara-02-10-2017-ora-16-00″]

 

Înregistrarea ședinței:

 

***

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/ANALIZĂ-RECTIFICARE-BUGETARĂ-PRIMĂRIA-SECTOR-2-sedinta-CLS2-2-oct-2017.pdf” title=”analiza-rectificare-bugetara-primaria-sector-2-sedinta-cls2-2-oct-2017″]

 

14 Proiect – pentru caietul de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare

Proiectul a primit nr.de înregistrare 85799/20.09.2017

Asigurarea unui cadru concurenţial pentru achiziţiile publice efectuate de către administraţia publică locală a Sectorului 2 este benefică atât pentru contribuabilii din Sectorul 2 şi pentru entitătile achizitoare, cât şi pentru participanţii la procedurile de achiziţie publică.
Cheltuielile cu salubritatea şi deszăpezirea reprezintă o parte importantă din cheltuielile efectuate de la bugetul local, astfel că încheierea contractului de salubritate prin organizarea unei proceduri de achiziţie publică trebuie făcută cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Niciodată până în prezent, autoritatea executivă a Sectorului 2 nu a organizat o licitaţie pentru atribuirea legală a contractului de salubrizare. În prezent, contractul de salubrizare pentru Sectorul 2 este încheiat in 1999, fiind încheiat de catre Primăria Municipiului Bucureşti.

Întrucât prin OANRSC nr. 111/2007 a fost aprobat Caietul de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, propunem spre adoptarea de către Consiliul Local al Sectorului 2 următorul proiect de hotărâre.

 

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/1-proiectul-pentru-caietul-de-sarcini-cadru-al-serviciului-de-salubrizare.pdf”]

 

***

Adresa nr.40/27.08.2017 -> studiu oportunitate delegare gestiune salubritate -> Nr Inreg 74150/28.08.2017

 

Domnule Primar Mihai Toader,
In atentia Dnului Director Corneliu Drug – Directia Servicii Publice,

 

Avand in vedere ca in 3.03.3017 s-a incheiat contractul cu numarul 12668/3.03.2017 cu Fichtner Environment Srl privitor la prestari servicii studiu de oportunitate si delegare serviciu, va solicitam sa ne comunicati data la care s-a dat ordinul de incepere lucrari prevazut la punctul 6.2 din contract. In cazul in care este elaborat un studiu de oportunitate in baza acestui contract, va solicitam sa ne transmiteti o copie de pe studiul de oportunitate.


Avand in vedere ca in 2010, din informatiile pe care le detinem, a fost efectuata o licitatie in vederea efectuarii unui studiu de oportunitate privind pregătirea licitaţiei pentru concesionarea serviciului de salubritate în sectorul 2, va solicitam sa ne comunicati daca intr-adevar s-a efectuat aceasta licitatie in 2010 si, in cazul in care a fost elaborat un studiu de oportunitate, sa ne transmiteti o copie de pe acest studiu. In cazul in care in perioada 2011-2016 a fost elaborat cumva un studiu de oportunitate, va solicitam sa ne transmiteti o copie de pe acest studiu.

 

Intelegem sa facem aceste solicitari in temeiul dispozitiilor Legii nr. 215/2001, Legii nr. 544/2001, precum si al art. 2 (regulament) din HCLS2 nr. 111/2015 (regulamentul serviciului de salubrizare), din care intelegem sa subliniem cateva dispozitii:

“Art. 2 Consiliul Local al Sectorului 2 al municipiului Bucuresti are competente exclusive […] avand urmatoarele atributii in domeniu:

e) delegarea gestiunii serviciului de salubrizare […]

h) elaborarea si aprobarea caietelor de sarcini […]

o) monitorizarea si exercitarea controlului cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare”

***

Răspunsul primit:

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/Adresa-Raspuns-Solicitare-Dl-Adrian-Alexandru-no-email.pdf” title=”adresa-raspuns-solicitare-dl-adrian-alexandru-no-email”]

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/Grafic-000191.pdf” title=”grafic-000191″]

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/Grafic-000192.pdf” title=”grafic-000192″]

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/Ordin-de-incepere.pdf” title=”ordin-de-incepere”]

***

Adresa nr.51/04.10.2017 – clarificari contract nr. 12668/3.03.2017 incheiat cu Fichtner Environment Srl -> nr de inregistrare 91602/04.10.2017

 

Domnule Primar Mihai Toader,

In atentia Domnului Director Corneliu Drug – Directia Servicii Publice,

In atentia Doamnei Director Victorita Bocea – Directia Achizitii si Contracte Publice,

 

Avand in vedere ca in 17.03.3017 s-a dat ordinul de incepere pentru contractul cu numarul 12668/3.03.2017 cu Fichtner Environment Srl privitor la prestari servicii studiu de oportunitate si delegare serviciu si, potrivit graficului de executie, termenele de finalizare sunt urmatoarele:

– actualizare indicatorilor de performanta 17.06.2017

– fundamentarea tarifelor 17.07.2017

– fundamentarea taxei de salubrizare 17.07.2017

– determinarea consumului specific 17.06.2017

– analiza comparativa gestiune 17.06.2017

– investitii necesare 17.07.2017

– dimensionare materiala 17.06.2017

– proiectii financiare 17.07.2017

– studiu de oportunitate 17.07.2017

– caiet de sarcini 17.10.2017

– contract de delegare 17.10.2017

– fisa de date si anunt participare 17.10.2017;

Avand in vedere dispozitiile Legii nr. 215/2001, Legii nr. 544/2001, precum si al art. 2 din HCLS2 nr. 111/2015, din care intelegem sa subliniem cateva dispozitii:

“Art. 2 Consiliul Local al Sectorului 2 al municipiului Bucuresti are competente exclusive […] avand urmatoarele atributii in domeniu:

  1. e) delegarea gestiunii serviciului de salubrizare […]
  2. h) elaborarea si aprobarea caietelor de sarcini […]
  3. o) monitorizarea si exercitarea controlului cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare”

 

Va solicitam sa ne comunicati in copie studiul de oportunitate, precum si toate documentele receptionate in baza contractului numarul 12668/3.03.2017 incheiat cu Fichtner Environment Srl. De asemenea, va solicitam sa ne comunicati caietul de sarcini si contractul de delegare imediat dupa primirea acestor documente.

Va reiteram ca am solicitat comunicarea studiului de oportunitate si prin adresa nr. 40/27.08.2017 (a primit nr. inreg 74150/28.08.2017).

***

Caiet de sarcini var.2:
[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/11.02.-caiet-sarcini-s2.pdf” title=”11-02-caiet-sarcini-s2″]

13 Proiect – privind retragerea recursului formulat de către Consiliul Local al Sectorului 2 în dosarul nr. 6228/2/2010* aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Proiectul a primit nr.de inregistrare 82318/13.09.2017

Proiectul își propune asigurarea unui cadru concurenţial pentru achiziţiile publice efectuate de către administraţia publică locală a Sectorului 2, acest lucru fiind benefic atât pentru contribuabilii din Sectorul 2 şi pentru entitătile achizitoare, cât şi pentru participanţii la procedurile de achiziţie publică.
Întrucât pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie este inregistrat dosarul nr. 6228/2/2010*, în care Consiliul Local Sector 2 este parte şi în care a fost formulat un recurs în 18.07.2016, fără a exista un mandat expres din partea consilierilor locali ai Sectorului 2 şi prin care se tergiversează organizarea unei licitaţii publice cu privire la organizarea serviciului de salubrizare, considerăm că se impune retragerea recursului şi organizarea cât mai rapidă a serviciului public de salubrizare în baza unei licitatii publice, prin care să se asigure transparenţa şi egalitatea de tratament între agenţii economici interesaţi să intre pe această piaţă.

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/2-Proiect-hotarare-retragere-recurs.pdf” title=”2-proiect-hotarare-retragere-recurs”]

 

Răspunsul primit pe 26.09.2017:

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/2-raspuns_juridic_retragere_recurs.pdf”]

 

***

 

Adresa nr.48/28.09.2017HCLS2 53/2004 nu se respecta

CATRE

Primaria Sectorului 2

In atentia Directiei Juridice, Legislatie si Contencios Administrativ

Avand in vedere dispozitiile art. 43 lit. c) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 aprobat prin HCL Sector 2 nr. 17/23.02.2017 pentru modificarea şi completarea HCL Sector 2 nr. 70/2016 pentru adoptarea Organigramei, Statutului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a aparatului de specialitate a Primarului Sectorului 2 şi al Direcţiei de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2, astfel cum a fost modificată prin HCL Sector 2 nr. 150/2016, potrivit cu care:
“Serviciul Juridic […] c) exercita controlul de legalitate asupra raporturilor juridice (contracte, protocoale, acorduri) incheiate de Primaria Sectorului 2 sau Consiliul Local al Sectorului 2 Bucuresti cu agentii economici si alte organisme de drept public sau privat”,

Avand in vedere dispozitiile art. 2 din HCLS2 nr. 111/2015, din care intelegem sa subliniem cateva dispozitii:
“Art. 2 Consiliul Local al Sectorului 2 al municipiului Bucuresti are competente exclusive […] avand urmatoarele atributii in domeniu: […]
o) monitorizarea si exercitarea controlului cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare”;

Avand in vedere faptul ca prin decizia Consiliului Concurentei nr. 58/2009, s-a pus in vedere Primarului Sectorului 2 si Consiliului Local Sector 2, intre altii, sa asigure manifestarea concurentei prin delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în baza unei licitatii publice, prin care să se asigure transparenţa şi egalitatea de tratament între agenţii economici interesaţi să intre pe această piaţă;

Avand in vedere faptul dispozitiile art. 3 si 7 din HCLS2 nr. 53/2004,


in baza prevederilor Legii 2015/2001, va solicit sa-mi raspundeti la urmatoarele intrebari:
1. Exista delegatia semnata de catre presedintele de sedinta al Consiliului Local al Sectorului 2 in dosarul nr. 6228/2/2010*?
2. Cum apreciati calitatea de reprezentant al Consiliului Local al Sectorului 2 in cazul in care aceasta delegatie lipseste?

3. Cand a fost semnata cea mai recenta delegatie de catre vreun presedinte de sedinta al Consiliului Local al Sectorului 2? A fost semnata vreo delegatie de acest fel in 2017?

***

Adresa nr.50/28.09.2017raspuns catre directia juridică pe retragerea recursului

CATRE

Primaria Sectorului 2

In atentia Directiei Juridice, Legislatie si Contencios Administrativ

 

Potrivit adresei nr. 82860/22.09.2017, situatia actuala a serviciului de salubrizare la nivelul sectorului 2 a fost generata de aprobarea cu intarziere a Strategiei locale de dezvoltare pe termen mediu si lung a serviciului de salubrizare. S-a mai spus ca este necesara elaborarea unui studiu de oportunitate ce trebuie aprobat de Consiliul Local al Sectorului 2.

Prin recurs s-a solicitat instantei de control un termen care nu poate fi mai mic de 12 luni pentru indeplinirea obligatiilor de elaborare, respectiv aprobare a caietelor de sarcini si a regulamentelor serviciului public de salubrizare la nivelul Sectorului 2 Bucuresti.

 

In primul rand Regulamentul serviciului public de salubrizare la nivelul Sectorului 2 Bucuresti a fost adoptat prin HCLS2  nr. 111/2015, adica in 14.12.2015. Astfel ca aceasta solicitare facuta prin recurs este fara obiect.

In al doilea rand, Strategia locala de dezvoltare pe termen mediu si lung a serviciului de salubrizare a fost adoptata prin HCGMB nr. 82/2015, adica in 28.04.2015.

Astfel, dupa adoptarea Strategiei si a Regulamentului (14.12.2015), nu mai era niciun impediment pentru realizarea unui studiu de oportunitate.

In al treilea rand, in mod gresit adresa nr.  82860/22.09.2017 face referire la Legea nr. 51/2016, cand in realitate este vorba de Legea nr. 51/2006. Astfel, dupa 14.12.2015, nimic nu impiedica realizarea unui studiu de oportunitate.

In al patrulea rand, daca tot se vorbeste despre stadiul demersurilor cu privire la studiul de oportunitate, ar fi fost de dorit sa ni se comunice acest stadiu. Cat timp nu ni se comunica stadiul demersurilor, invocarea lor este neproductiva.

In al cincilea rand, dosarul nr. 6228/2/2010 nu are ca obiect realizarea unui studiu de oportunitate, ci a caietelor de sarcini in prima etapa.

In al saselea rand, in recurs nu pot fi formulate cereri noi, pot fi cel mult facute critici de nelegalitate. Astfel cererea unui termen ar fi trebuit facuta si la fond, adica in 2010 (!!!). Iar cei sapte ani care au trecut de la momentul la care a fost constituit acest dosar, au fost mai mult decat suficienti pentru a fi fost promovata orice hotarare de consiliu necesara organizarii licitatiei.

 

Concluzionand, din 14.12.2015 si pana in prezent, s-ar fi putut elabora si aproba unui caiet de sarcini. La fel, s-ar fi putut elabora un studiu de oportunitate daca ar fi existat bunavointa si interes in aplicarea legii. De altfel, am depus un proiect pentru aprobarea unui caiet de sarcini sub nr. 85799/20.09.2017.

 

Prezentul recurs a carui retragere o solicităm a fost depus in 18.07.2016. De atunci a trecut mai mult de un an, astfel că de facto, durata de timp pe care o solicitati prin intermediul recursului a expirat deja. Intrucat a trecut mai bine de un an de la formularea recursului, de facto, ati beneficiat de un timp suficient de mare pentru indeplinirea obligatiilior care va revin. Iar daca recursul va fi respins sau retras, va mai exista un interval de trei luni in care sa elaborati documentatia necesara. In total, vor fi minim 18 luni de cand a fost formulat recursul si pana cand expira termenul impus de catre Consiliul Concurentei prin cererea din dosarul nr/ 6228/2/2010*. Daca luam in calcul cat a trecut din 2009 – data la care a fost emisa decizia nr. 58/2009 sau cat a trecut din 2004, termenul pe care il solicitati apare ca ridicol.

 

Nu se poate spune ca elaborarea unui caiet de sarcini v-a luat prin surprindere, intrucat prin OANRSC nr. 111/2007 se stabilea caietul de sarcini-cadru, prin Decizia nr. 58/2009 a Consiliului Concurentei vi se impunea organizarea unei licitatii, iar prezentul dosar este pe rol din 2010.

 

Iar, pentru ca tabloul sa fie complet, cum se poate delega legal serviciul catre un operator de salubritate fara studiu de oportunitate? In cazul in care considerati ca delegarea este imposibila fara studiu de oportunitate si astfel nu se poate face o licitatie, atunci prezenta situatie este nelegala intrucat serviciul este in prezent delegat. Situatia nu este nelegala de azi de ieri, ci inca din 2004.

 

Pentru toate aceste motive, solicităm retragerea recursului promovat de catre Consiliul Local al Sectorului 2 in dosarul nr. 6228/2/2010* de pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

 

 

 

12 Proiect – privind stabilirea modalităţii de reprezentare în instanţă a Consiliului Local al Sectorului 2

Proiectul a primit nr.de inregistrare 82318/13.09.2017

Proiectul își propune implementarea unei proceduri prin care se stabileşte modalitatea prin care Consiliul Local al Sectorului 2 mandatează Serviciul Juridic în vederea realizării atribuţiilor de reprezentare care îi revin. Tot prin această procedură va fi reglementată modalitatea de control a mandatului acordat Serviciului Juridic, precum şi posibilitatea de a angaja alt reprezentant legal de către Consiliul Local al Sectorului 2.

 

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/1-Proiect-hotarare-mandat-reprezentare-legala.pdf” title=”1-proiect-hotarare-mandat-reprezentare-legala”]

 

Răspunsul primit pe 26.09.2017:

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/1-raspuns_juridic_reprezentare-in-instanta-bw.pdf”]

 

***

Adresa nr.49/28.09.2017raspuns catre directia juridică pe mandat reprezentare

CATRE

Primaria Sectorului 2

In atentia Directiei Juridice, Legislatie si Contencios Administrativ

 

 

Prin adresa nr. 85863/21.09.2017 concluzionati ca nu sunt indeplinite conditiile necesare pentru promovarea acestui proiect de hotarare.

In realitate insa nu exista niciun argument in adresa prin care sa ni se arate o conditie pe care prezentul proiect nu o indeplineste.

 

Singurul lucru pe care il vom face la proiect este sa adaugam un art. 5, potrivit cu care:

 

“Art. 5 La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, isi inceteaza aplicabilitatea Hotararea nr. 53/2004.”

 

Am constatat cu surpindere ca HCLS2 nr. 53/2004 este nerespectata. Astfel, nu avem cunostinta de existenta unor delegatii prevazute de art. 3 din HCLS2 nr. 53/2004. Informarea Consiliului Local, prevazuta de art. 7 din HCLS2 nr. 53/2004, lipseste si ea.

 

Art. 2 din HCLS2 nr. 53/2004 vorbeste despre Regulamentul de Organizare si Functionare al aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local. Regulamentul este sublim, dar lipseste cu desavarsire, precum nu exista nici aparat propriu de specialitate al Consiliului Local.

 

In privinta diligentelor efectuate de catre Directia Juridica, constatam ca inca din 2004 ar fi trebuit organizata o licititatie pentru serviciul de salubritate, ori de atunci a fost emisa decizia nr. 58/2009 a Consiliului Concurentei, a fost pierdut dosarul in care a fost emisa decizia civila nr. 4371/2011 si nici dosarul nr. 6228/2/2010 nu o duce prea bine in privinta sanselor de castig ale Consiliului Local al Sectorului 2.

 

Aprecierile facute cu privire la faptul cheltuielile suplimentare prevazute de angajarea unui avocat vor fi analizate de catre Consiliul Local la momentul aprobarii unor asemenea cheltuieli, prezentul proiect nefacand decat sa descrie o procedura care nu implica alte cheltuieli

***

Proiect – varianta revizuită ca urmare a raportului de specialitate primit de la Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios – Administrativ cu nr. 82860/22.09.2017.

 Proiectul a primit nr.de inregistrare 92929/09.10.2017

[pdf-embedder url=”https://sector2.usr.ro/wp-content/uploads/2017/09/1-Proiect-hotarare-mandat-reprezentare-legala-var-revizuita.pdf” title=”1-proiect-hotarare-mandat-reprezentare-legala-var-revizuita”]